Stephan Ludwig Roth
de la Enciclopedia României
| Stephan Ludwig Roth | ||
| Naţionalitate | sas | |
| Născut | 24 noiembrie 1796, Mediaş, judeţul Sibiu | |
| Decedat | 11 mai 1849, Cluj, judeţul Cluj | |
| Mormânt la | Mediaş | |
| Ocupaţie | pastor, istoric | |
| Părinţi | Gottlieb Roth | |
Stephan Ludwig Roth (n. 24 noiembrie 1796, Mediaş, judeţul Sibiu – d. 11 mai 1849, Cluj, judeţul Cluj) pastor sas, istoric, umanist, revoluţionar paşoptist din Transilvania.
Biografie
A fost fiul pastorului luteran Gottlieb Roth, de origine sas. A avut cinci copii.
A studiat la Sibiu, în Germania şi Elveţia, după care s-a întors în Transilvania, unde a devenit profesor şi director al liceului săsesc din Mediaş. Înlăturat din învăţământ datorită viziunilor sale care nu erau agreate de autorităţi, a devenit pastor la Mediaş şi în alte localităţi.
S-a preocupat de starea ţărănimii sărăcite şi a propus soluţii pentru ridicarea economică a acesteia. A fost istoric şi gânditor umanist. În anul 1842 s-a opus intenţiei Dietei de la Cluj de a introduce limba maghiară ca limbă oficială în Transilvania. A fost susţinător al românilor transilvăneni, ca fiind cea mai numeroasă populaţie din provincie.
În timpul revoluţiei paşoptiste din Transilvania a participat la Marea Adunare Naţională românească de la Blaj din 3/15 mai 1848. A fost numit membru în Comitetul de Pacificaţiune. A fost numit comisat imperial în zona Târnavelor. A fost arestat de autorităţile revoluţionare maghiare la 21 aprilie 1849. La 11 mai 1849 a fost condamnat la moarte, fiind considerat împotriva regimului revoluţionar ungar. Sentinţa a fost executată prin împuşcare la trei ore de la pronunţarea verdictului, în cetatea de pe Dealul Cetăţuia din Cluj. A lăsat în urmă cinci copii orfani, mama acestora murind în ianuarie 1849.
Este înmormântat la Mediaş.
Bibliografie
- Briscu, Bogdan - Moţii şi luptele lor la 1848-1849, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2012 ISBN 978-973-109-377-2
