Cuptoare (Reşiţa)
de la Enciclopedia României
| Satul Cuptoare |
 |
 | |
 | ||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} | ||
| Atestare | 1554 |
| Populaţie | 346 locuitori |
| Cod poştal | 320002 |
|
Index sate în judeţul Caraş-Severin |
|---|
|
Index sate în România |
|---|
|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
|---|
Satul Cuptoare, numit uzual Cuptoarea, (fosta comună Cuptoare-Secul, actualmente aparţinând de Reşiţa) este situat la NV. de Munţii Semenic, la 7 km. de Reşiţa, de care aparţine.
Istorie
Din vechime şi până la unirea cu România din 1918, satul Cuptoarea, apare în diferiţi ani, sub diferite denumiri şi autori: în 1554 - Kuptor(Mala Petyka), în 1673 - Kuptore (Marsigli), în 1717 Kuptora (Mercy), în 1722 Cuptora (Schwanz), în 1776 Kuptori (Griselini), Captori (Korabinschy) în 1788 Koplora (Barzelini), în 1802 Kuptori (Schutz), în 1806 Kuptore (Lipszky), în 1881 Cuptore (Hatsek), iar în 1913 Kemenczeszek (=cuptoare), denumirea maghiară a satului Cuptoarea de astăzi.
Din anul 1554, (primii ani ai ocupaţiei turceşti) găsim primul document, necontestat, despre Cuptoarea. Sub denumirea de atunci: Kuptor (Mala Petyka), este trecută în “defter” registrul de impozite la poziţia 303, cu 9 gospodării plătitoare de impozit, acesta fiind şi primul recensământ găsit. Iizvoare neconfirmate, vorbesc însă că satul ar fi mai vechi, de la începutul sec XIII (ca şi satele vecine). Tezaurul găsit în 1880 la Piatra Albă, în hotarul satului, determinat de numismatul Ormos Szigmond din Timişoara a stabilit că monedele reprezintă 176 variante şi se pot atribui unui număr de 17 împăraţi romani, încadrându-se cronologic de la Marcus Aurelius (161-180.e.n.) până la Filip Arabul şi Traianus Decius (248-251 e.n.).
În 1641 misionarul iezuit Jovan Dezmanici, face un raport la Roma, în care este trecută Cuptoarea. În 1673 Aga Osman, pune impozit de un aspru-moneda de argint-pe fiecare casă din Cuptoarea (Kuptore, numirea de atunci). În 1690 pe harta lui Marsigli din Bolognia, Cuptoarea (Kuptore) face parte din districtul Vârşeţ, alături de Doman, Ţerova, etc.
„În 1717 dupa 164 de ani de ocupaţie turcii sunt alungaţi iar Banatul este păstrat ca domeniu al coroanei Austriei. Atunci se face şi primul recensământ de către austrieci, de unde rezultă că satul Cuptoarea (Kuptora) avea17 case. În timpul ultimei invazii turceşti în Banat, în 1783, turcii, după ce bat armatele austriace, care se retrag până la Lugoj, ocupă întreaga parte sudică a Banatului cu Orşova, Mehadia, Panciova, Biserica Albă, Vârşeţ, Deta, nimicesc instalaţiile miniere şi metalurgice de la Moldova Nouă, Sasca, Bocşa şi Dognecea. Aceiaşi soartă o aştepta şi noua instalaţie de la Reşiţa, căci populaţia germană de aici, muncitori, colonişti şi conducătorii lor, s-au refugiat la Timişoara. Atunci se ridicară locuitorii din Cuptoarea, Târnova, şi Reşiţa Română şi în mai multe lupte crâncene înving toate detaşamentele militare turceşti pătrunse pe valea Bârzavei şi până la Ţerova şi reuşesc astfel să mântuie avuţia lor dar şi uzinele de la Reşiţa de curând construite. Pentru ca să învingă însă în asemenea lupte o armată regulată şi victorioasă cum era a turcilor, fără organizare prealabilă, fără conducători pregatiţi ,trebuie să fi avut această populaţie în trecutul său, nenumărate asemenea fapte de vitejie”, scrie Coriolan Cocora în Cartea Cărăşană, editura Gazetei Reşiţa din anul 1938.
În anul 1862, colonia Secul a fost adăugată satului Cuptoarea devenind o unitate administrativă nouă: Cuptoare-Secul (Kuptore-Szekul în maghiara). Populatia în Cuptoare-Secul creşte mult. Astfel de la 492 locuitori cât avea satul Cuptoarea în anul 1839, ajunge la 1591 locuitori cât avea împreună cu Secul în anul 1890, din care: 572 romani, 696 germani, 85 unguri, 21 slovaci, şi 171 ceho-moravi si italieni acesta fiind şi anul de vârf după care vin descreşteri. În 1791 se deschide prima şcoală confesională proprie în Cuptoarea, cu primul învăţător Matei Popovici. Primul preot atestat în Cuptoarea a fost Simeon Popovici din Cacova, care a păstorit de la 22 septembrie 1795 până la 18 mai 1809, timp de 14 ani, în care timp a construit şi prima biserică. În anul 1968, autorităţile de atunci, desfinţeaza comuna şi trimit cele două sate în administrarea primăriei din Reşiţa. Ultimul recensământ din anul 2002 înscrie în satul Cuptoarea 346 locuitori.
Biserica
Biserica ortodoxă se află aşezată în centrul satului, de unde pornesc cele trei ramuri principale. Originea zidirii acestei biserici (după cum atestă un document existent în arhiva parohială) este următoarea: „Prin înţelegerea ce a avut loc la 18 noiembrie 1928 în Oraviţa Montană, pe de o parte, între reprezentanţii legali ai locuitorilor urbariali din comuna Cuptoare-Secul, domnii: Toma Mihai, primar, Zaharie Luminosu, Ursu Petru, Bululuc Ion, Trandafir Ianăs, preotul Mihai Belcea delegaţi aleşi şi, pe de altă parte Societatea Anonimă Uzinele şi Domeniile Reşiţa. Aceasta reprezentată prin ing. Hendrich, director al Minelor, consilier silvic Liviu Marţian, director silvic şi domenial, referitor la validarea concesiunilor miniere din trecut şi viitor de pe terenul comunei Cuptoare-Secul, în favoarea societăţii UDR pe lângă aceia că, comuna urbarială a primit cu drept de proprietate 175 jugăre pământ şi apaduct în comună, s-a convenit la art.2 ca Societatea Reşiţa să doneze comunei Cuptoare-Secul cu drept de proprietate intravilanul său din comună nr. top. 1. de 110 stj. şi să construiască pe cheltuiala sa o biserică ortodoxă-română.”
Planurile biserici au fost întocmite de arhitectul I. Victor Vlad, profesor la şcoala Politehnică din Timişoara. Construcţia s-a executat de arhitectul Constantin Purcariu din Lugoj, între anii 1929-1931, conform înţelegerii mai sus amintite. Astfel, fundaţia s-a turnat din beton, zidurile şi turnul au fost construite din cărămidă arsă iar acoperişul cu tablă zincată. Pictura de pe iconostas a executat-o Ioachim Miloia din Timişoara, în anul 1931. Iconostasul şi întregul mobilier le-a lucrat firma Măruţa şi Cotârlă din Oraviţa. Cele trei clopote le-au furnizat Uzinele Metalurgice din Timişoara în timp ce ceasul din turna fost lucrat de către firma I.Ionescu din Bucureşti. Împrejmuirea ogrăzii cu zid din piatră şi beton, deasupra grilaj de fier, a executat-o firma Nemeth, din Reşiţa. Supravegherea întregii lucrări a avut-o arhitectul Constantin Aurel Runcan, împreună cu ing. Dansberg din Oraviţa, ing. Mihai Serengău din Reşiţa şi Mihai Belcea, preotul comunei.
Bibliografie
- Goicu, V. (coord.), Dicţionar toponimic din Banat, Timişoara, 1968
- Meda, Simion, Monografia comunei Cuptoarea-Secul, manuscris existent la parohia ortodoxă din Cuptoare-Reşiţa.
- Voin, Lazăr, Monografia parohiei Cuptoare-Secul, Arhiva Mitropoliei Banatului, 1973-1975