Grigore Maior

Grigore Maior
Născut		1715, Sărvad, judeţul Satu Mare
Decedat		februarie 1785, Alba Iulia
Mormânt la		Blaj
Ocupaţie		episcop
Religie		greco-catolic

Grigore Maior (n. 1715, Sărvad, judeţul Satu Mare - d. februarie 1785, Alba Iulia, judeţul Alba) a fost episcop român greco-catolic al Făgăraşului.

Originea

Numele de botez al lui Maior a fost Gavrilă, luându-şi numele preoţesc de Grigore. Tatăl lui a fost preot român greco-catolic.

Activitatea

A studiat la început în Ungaria, apoi la Cluj, unde a absolvit retorica. A fost primit în tagma preoţească de episcopul Inochentie Micu Klein, iar în 1740 a fost trimis la Roma la Colegiul "De Propaganda Fide". Aici a studiat timp de 7 ani filosofia şi teologia şi a luat doctoratul în ambele ştiinţe. A fost sfinţit preot în 1745 la biserica Sfântul Atanasiu, în rit greco-catolic. În 1747 s-a întors în Transilvania.

A candidat pentru scaunul episcopal în anul 1751, după abzicerea episcopului Klein, dar nu a fost ales. A fost numit asesor consistorial în 1754 de către episcopul Aron. După ce s-a deschis şcoala din Blaj în acelaşi an, a fost pus învăţător şi bibliotecar. A intrat în conflict cu episcopul din cauza unor neînţelegeri cu privire la administrarea averii mănăstirii.

A candidat din nou în 1764 la scaunul episcopal, după moartea episcopului Aron, dar nu a fost ales nici de această dată. A provocat agitaţie împotriva episcopului Atanasie Rednic şi a intrat în conflict cu o parte dintre călugării mănăstirii "Buna Vestire" din Blaj, astfel încât a fost arestat de autorităţile austriece şi întemniţat timp de trei luni şi jumătate la închisoarea din Mucacevo (azi în Ucraina). Eliberat din temniţă în 1771, a fost numit de împăratul Iosif al II-lea cenzor al cărţilor care se tipăreau la tipografia slavo-română de la Viena.

La 15 august 1772 a candidat din nou la scaunul episcopal, în urma morţii episcopului Rednic. De data aceasta a fost numit episcop, la 27 octombrie 1772. A fost primul episcop greco-catolic român care nu a mai fost obligat să ţină pe lângă el un teolog romano-catolic, omul de încredere al autorităţii imperiale. A fost sfinţit episcop la 23 aprilie 1773 la în biserica Curţii imperiale de la Viena, în prezenţa împărătesei Maria Tereza şi fiului ei, Iosif al II-lea. În urma festivităţii, împărăteasa a decis să înfiinţeze la Viena seminarul greco-catolic "Sfânta Barbara", la care dieceza Făgăraşului urma să trimită la studii 9 clerici români, iar cea de la Oradea 6. Ulterior seminarul a fost mutat de Iosif al II-lea la Eger, Ungaria, iar mai târziu la Lvov, Ucraina, înainte de a fi desfiinţat.

La scurt timp după instalare, episcopul Maior a fost numit consilier intim imperial. S-a îngrijit de restaurarea Catedralei din Blaj şi de repararea bisericii din curtea episcopală. A regularizat "beneficiul de pâine" pentru studenţii din Blaj. A zidit o biserică nouă la Sărvad şi alta la Sibiu.

Fiind o perioadă de mari confruntări religioase, miza fiind convertirea românilor transilvăneni la greco-catolicism, a intrat în conflict cu reformaţii şi luteranii. Alături de alte conflicte pe care le-a avut şi cu alţii, episcopul Miron a căzut în dizgraţia guvernului transilvănean, care a îndemnat Curtea de la Viena să îl îndepărteze. În 1782, la presiunea autorităţilor imperiale, episcopul Miron a abzis şi s-a retras la mănăstirea de la Alba Iulia, unde a şi murit.

Trupul său a fost dus la Blaj şi înmormântat în cripta episcopilor.

Bibliografie

• Diaconovici, C. - Enciclopedia română publicată din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, volumul III, 1904, Editura W. Krafft, p. 171-172