Lupta de la Brad (1848, Hunedoara)
de la Enciclopedia României
| Lupta de la Brad (Hunedoara) (1848)
| ||||
| Miliţiile româneşti şi armata austriacă |
Comandant: |
10 noiembrie 1848 Brad, judeţul Hunedoara |
Comandant: |
Armata şi miliţiile maghiare |
|
Rezultat: Victorie tactică a forţelor maghiare | ||||
Lupta de la Brad, judeţul Hunedoara, a fost un conflict armat între armata şi miliţiile maghiare şi armata austriacă şi miliţiile române în timpul revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania.
Cuprins
Situaţia înainte de bătălie
În primăvara anului 1848 a izbucnit şi în Ungaria revoluţia care cuprinsese întreg continentul european. La scurt timp după izbucnirea revoluţiei la Budapesta, reprezentanţii maghiarilor din Transilvania au declarat unirea acestei provincii, pe atunci stăpânită de Casa de Austria, cu Ungaria. Românii din Transilvania s-au opus unirii acesteia cu Ungaria, cerând reprezentarea politică a naţiunii lor, precum şi drepturi politice, sociale şi culturale, prin adunările populare de la Blaj. Neprimind din partea autorităţilor maghiare drepturile şi reprezentarea solicitate, şi ca urmare a înfiinţării gărzilor naţionale maghiare, românii se înarmează începând cu luna septembrie 1848.
Din toamna anului 1848 guvernul maghiar nu mai este dispus să discute cu reprezentanţii naţiunilor din Transilvania, care nu se supuneau noilor legi revoluţionare maghiare şi începe activitatea de reprimare a celor care se împotriveau, în unele situaţii folosind forţa militară. Începea astfel războiul civil din Transilvania.
La sfârşitul lunii octombrie 1848 pătrund dinspre Ungaria, pe valea Crişului Alb, în direcţia oraşului Brad, judeţul Hunedoara, trupe maghiare care aveau sarcina de a pacifica zona, deoarece românii se manifestaseră ostil revoluţiei maghiare şi se înarmaseră, constituind miliţii.
În trecerea lor prin Zarand, venind dinspre Ungaria pe valea Crişului Alb, armata şi gărzile naţionale maghiare au ocupat toate localităţile româneşti întâlnite în drum, executând în cadrul tribunalelor de sânge pe revoluţionarii şi combatanţii români capturaţi, jefuind localităţile care se manifestaseră ostil, chiar dacă nu ajunseseră să comită violenţe fizice. Simpla declarare a unei localităţi ca sprijinitoare a revoluţiei româneşti atrăgea după sine pedepsirea prin jaf şi/sau incendiere şi executarea fruntaşilor sau a combatanţilor, deşi au fost numeroase cazuri în care au căzut victime femei şi copii.
La 4 noiembrie 1848 trupele maghiare conduse maiorul Gál László au atacat localitatea Guravăii, din apropiere de Gurahonţ, judeţul Arad. Au fost incendiate, jefuite sau au avut locuitori români ucişi satele Guravăii, Aciuţa, Pleşcuţa, Aciua (azi Avram Iancu). Pe 5 noiembrie trupele maghiare au intrat în Hălmagiu prin Hălmăgel, risipind cu uşurinţă miliţiile române aflate în hotarul satului dinspre Dealul Şortoc. Comandantul românilor, Alexandru Chendi, a fost capturat de maghiari, întinzându-i-se o cursă, apoi acesta a fost spânzurat la Hălmagiu.
Din Hălmagiu trupele maghiare au efectuat în zilele următoare incursiuni de pe pedepsire a satelor româneşti din apropiere. În 8 noiembrie au plecat din Hălmagiu spre oraşul Brad, judeţul Hunedoara, unde locuia un număr mai mare de maghiari şi care era nod strategic de comunicaţii între Zarand, şoseaua spre Deva şi drumul spre Câmpeni, judeţul Alba, unde se afla sediul lui Avram Iancu, conducătorul revoluţionarilor români din Transilvania. În aceeaşi zi a avut loc lupta de la Târnava, în care miliţiile româneşti au fost grav înfrânte şi risipite. În seara zile de 8 noiembrie trupele maghiare intră în Baia de Criş, evacuată în grabă de români şi eliberează pe civilii maghiari care fuseseră deţinuţi de români. Armata maghiară a staţionat în Baia de Criş în 9 noiembrie, iar în dimineaţa zilei de 10 noiembrie a plecat spre oraşul Brad, judeţul Hunedoara, destinaţia finală a ei.
În apropiere de Brad s-a concentrat un număr mare combatanţi români, sprijiniţi de un mic număr de trupe regulate austriece.
Combatanţii
Miliţiile româneşti care au participat la lupta de la Brad erau constituite din ţărani recrutaţi din satele din Zarand. Nefiind militari de carieră, ei nu aveau experienţă militară, fiind instruiţi în tabere pe cât se putea, de către români care făcuseră serviciul militar în armata austriacă sau de către ofiţeri austrieci. Dispuneau de puţin armament de foc, erau înarmaţi în majoritate cu lănci sau cu unelte agricole (furci, coase, topoare etc.). Conducătorii lor direcţi, deşi primiseră gradele militare specifice miliţiilor româneşti din acea vreme (decurioni - caporal, centurion - căpitan, tribun - maior etc.), erau ei înşişi ţărani fără experienţă militară şi încă puţin pregătiţi pentru ceea ce avea să urmeze. Ei se subordonau tribunului Aviron Telechi. Lăncierii români erau îmbrăcaţi în hainele proprii şi îşi asigurau singuri mâncarea. Nu exista serviciu de aprovizionare sau medical.
În lupta de lângă Brad efectivele româneşti care au participat la conflict sunt apreciate de maghiari ca fiind de cca 3.000 combatanţi, sprijiniţi de 2 tunuri, dintre care unul de lemn, iar cel din metal e posibil să fi fost de fapt un mortier sau un treasc. Miliţiile româneşti au fost sprijinite de cca 50 husari români din regimentul de grăniceri secui. Soldaţii români din regimentul austriac de husari secui erau îmbrăcaţi în uniformele regulamentare ale armatei austriece şi erau înarmaţi cu puşti militare. Aprovizionarea se făcea pe seama armatei austriece, dar nu se poate exclude cea făcută din resursele locale.
Trupele maghiare care au atacat Zarandul erau conduse de maiorul Gál László, din gărzile naţionale maghiare. Maiorul Gál studiase în tinereţe dreptul, iar în 1827 se înrolase în Regimentul 32 infanterie austriac. În vara anului 1848 ajunsese căpitan în Regimentul 39 infanterie Dom Miguel austriac. În luna iunie 1848 se alăturase gărzilor naţionale maghiare din Arad şi a fost numit maior.
Trupele cu care a invadat Zarandul erau compuse din 100 husari, 250 honvezi din gărzile naţionale maghiare din Arad, 300 honvezi din gărzile naţionale maghiare din Bihor şi cca 150 maghiari din jurul Hălmagiului şi din această localitate care i s-au alăturat după ce a ocupat-o în 4 noiembrie 1848. Ca sprijin aceste trupe aveau un tun de şase livre.
Ghizi pentru trupele maghiare au fost câţiva locuitori din zona Hălmagiului, majoritatea de origine maghiară sau evrei.
Desfăşurarea bătăliei
Armata maghiară a pornit din Baia de Criş în dimineaţa zilei de 10 noiembrie 1848, în jurul orei 8. Avansând de la Baia de Criş cu scopul de a ajunge în oraşul Brad, trupele maghiare au avansat cu prudenţă, aşteptându-se să dea peste rezistenţe româneşti. Patru cavalerişti au fost trimişi înainte ca avangardă. Comandantul maghiar a observat prin lunetă gloatele române care se strângeau pe dealuri, indicând faptul că va avea loc o luptă în apropiere de Brad.
Ca urmare, o companie de honvezi a fost desfăşurată în tiraliori, comandată de sublocotenentul Burecz, a pornit să urce dealul din faţa coloanei maghiare, constituind flancul drept al acesteia. Patru plutoane de gardişti din Arad au pornit direct înainte, iar restul gardiştilor din Arad s-au dispus pe culmea dealului, paralel cu şoseaua. Flancul stâng al maghiarilor nu a mai fost format, pentru că românii nu ameninţau din această direcţie. Gardiştii maghiari din Bihor au rămas ca acoperire lângă tunul de şase funţi. În spatele tiraliorilor a fost amplasată cavaleria maghiară.
În apropiere de Brad tiraliorii maghiari au luat contact cu avanposturile româneşti şi le-au angajat în luptă cu focuri rare de puşcă, pe vârful dealului pe care erau amplasate. În acest moment comandantul Gál a ordonat cavaleriei sale să avanseze pentru a sprijini linia de tiraliori, în timp ce el cu restul infanteriei şi cu tunul au pornit, la rândul lor, înainte.
Avanposturile româneşti au aşteptat cu fermitate ca maghiarii să intre în bătaia puştii, iar în acest moment au deschis foc puternic. O lovitură trasă cu tunul de maghiari a determinat aceste posturi româneşti să se retragă. În acest moment tiraliorii maghiari au primit ordin de înaintare, dar după numai 40 de paşi românii i-au angajat din nou în luptă. Ambele piese de artilerie româneşti au tras asupra atacatorilor, dar amândouă au explodat la prima lovitură ucigând patru servanţi.
Foarte rapid românii s-au retras, lăsând o parte din morţi pe câmpul de luptă, precum şi piesele de artilerie distruse.
Urmările bătăliei
Românii au avut 60 morţi şi un număr necunoscut de răniţi. Printre morţi au fost 5 grăniceri români şi tribunul Aviron Telechi. Două piese de artilerie le-au fost distruse şi pe câmpul de luptă au abandonat o parte din merinde şi câteva arme de foc. 40 husari români din regimentul austriac de secui au fost luaţi prizonieri.
Un soldat care dezertase la maghiari din regimentul de grăniceri români, fiind încă îmbrăcat în uniforma austriacă, a fost ucis din greşeală de honvezi, care l-au luat drept inamic din cauza modului în care era echipat.
Drumul trupelor maghiare spre oraşul Brad a fost deschis şi ele vor ocupa localitatea pentru câteva ore. Aici i-au eliberat pe maghiarii deţinuţi de români, iar la ora 15, din cauză că se temeau de un atac al grănicerilor români, s-au retras la Baia de Criş, unde au ajuns la ora 18.30.
Bibliografie
- Baternay, Imre junior - Zaránd vármegyei oláh lázadásnak, 1848ik évi martius 15töl - 1849iki Junius végeig terjedö, manuscris, 1850
- Neamţu, Gelu - "Documente pentru viitorime" privind genocidul antiromânesc din Transilvania 1848-1849, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2009 ISBN 978-973-109-169-3