Nicolae Vogoride
de la Enciclopedia României
| Nicolae Vogoride | ||
 | ||
| Alte nume | Nicolae Vogoridis | |
| Născut | 1820, Iaşi, judeţul Iaşi | |
| Decedat | 23 aprilie 1863, Bucureşti | |
| Ocupaţie | caimacam | |
| Căsătorit cu | Cocuţa Conachi | |
| Părinţi | Ştefan Vogoridis | |
Nicolae Vogoride ( Vogoridis) (n. 1820, Iaşi, judeţul Iaşi – d. 23 aprilie 1863, Bucureşti), caimacam al Moldovei între martie 1857-octombrie 1858.
Biografie
Fiu al lui Ştefan Vogoridis, fost caimacam al Moldovei în anii 1821-1822 şi prinţ de Samos. Sub căimăcămia lui Teodor Balş (decembrie 1856-martie 1857) deţine funcţia de ministru de Finanţe, iar după moartea acestuia devine caimacam, fiind numit de către sultanul otoman pentru a împiedica unirea Principatelor, sub promisiunea ocupării tronului.
Având sprijinul celor două imperii vecine – Austriac şi Otoman – care nu doreau cu nici un preţ unirea, noul caimacam falsifică alegerile pentru Divanul ad-hoc al Moldovei, permiţând câştigarea acestora de către forţele antiunioniste; scoaterea unioniştilor din cursă se realizează prin înlocuirea listelor electorale ale unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor. Soţia sa Ecaterina (Cocuţa) Conachi a găsit, prin corespondenţa lui cu rudele din Fanar, scrisori care îi dovedeau legăturile cu Imperiul Otoman, pe care le-a înmânat fratelui său vitreg, Costache Negri. Publicarea acestora în ziarul belgian „L’Etoile d’Orient” (în Moldova ele circulând sub denumirea Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice), la aceasta adăugându-se şi demisia răsunătoare a lui Alexandru Ioan Cuza din funcţia de pârcălab de Galaţi, provoacă o criză diplomatică de proporţii, ce a putut fi stopată numai după celebra „întâlnire de la Osborne” a conducătorilor Franţei şi Marii Britanii şi, bineînţeles, organizarea de noi alegeri care au adus victoria zdrobitoare a unioniştilor (din cei 83 de deputaţi, numai doi s-au pronunţat contra unirii).
După victoria unioniştilor, Nicolae Vogoride îşi modifică atitudinea pe care o adoptase cu privire la Cuza, după demisia acestuia din postul de pârcălab. Îl avansează la gradul de colonel şi îl numeşte, la 12 septembrie 1858, ajutor al hatmanului miliţiei, post important în ierarhia militară. Va fi înlocuit cu căimăcămia de trei – I. A. Cantacuzino, V. Sturdza, A. Panu - (octombrie 1858).
Moare în 1863, singur, într-un hotel din Bucureşti, după ce a cheltuit cu politica şi plăcerile o parte din averea dotală a soţiei sale.
Bibliografie
- Stoica Stan (coord.), Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti, 2008.