Gheorghe Ghica
de la Enciclopedia României
| Gheorghe Ghica | ||
 | ||
| Naţionalitate | albanez | |
| Născut | 1600, Kiopru, Albania | |
| Decedat | 1664, Istanbul?, Turcia | |
| Ocupaţie | Domn al Moldovei | |
| Căsătorit cu | ? | |
| Părinţi | Grigore Ghica | |
Gheorghe Ghica (n. 1600, Kiopru, Albania – m. 1664, Istanbul?). Domn al Moldovei (3/13 martie 1658 – 2/12 noiembrie 1659) şi al Ţării Româneşti (20/30 noiembrie 1659 – p. 26 aprilie/6 mai 1660; 21/31 mai – p.1/11 septembrie 1660).
Biografie
Albanez de origine, după instalarea în Moldova, se ocupă, mai ales, cu negoţul. Vasile Lupu l-a învestit cu mai multe boierii, mare şetrar (1638-1641), mare medelnicer (1643), mare stolnic (1645-1647) şi vornic al Ţării de Jos, dregătorie pe care o deţine până în 1653 când, având nevoie de un om credincios la Poartă, domnul îl trimite la Istanbul ca reprezentant al său. A fost numit de marele vizir Mehmed Küprülü, şi el de origine albaneză, domn al Moldovei, după mazilirea lui Gheorghe Ştefan, care a refuzat să se prezinte în faţa sultanului, devenind astfel întemeietorul dinastiei Ghiculeştilor.
A înfrânt, cu ajutorul tătarilor, trupele lui Gheorghe Ştefan şi ale principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi II, la Strunga şi Scheia, în iulie 1658 şi a participat, alături de armatele turco-tătare, la jefuirea Transilvaniei, din decembrie 1658. În toamna lui 1659 este învins de Constantin Şerban, ajutat de trupele lui Mihnea III, şi obligat să fugă peste Dunăre. Scurta sa domnie în Moldova s-a caracterizat doar prin accentuarea dominaţiei Porţii.
Peste câteva zile, o nouă intervenţie a trupelor otomane şi tătare îl propulsează pe tronul Ţării Româneşti. Ţara este devastată, iar Curtea Domnească de la Târgovişte distrusă, capitală devenind din acest moment Bucureşti. Face ample reparaţii la Curtea Domnească, prilej cu care este ridicată a doua biserică a Curţii, iar în interiorul palatului este amenajat un paraclis. Încercarea sa disperată de a plăti tributul datorat Porţii a eşuat, ţara devenind un câmp de luptă între oştile neplătite, la aceasta adăugând-se foametea şi izbucnirea epidemiei de ciumă. Marele vizir, nemulţumit şi de atitudinea lui Gheorghe Ghica, care a părăsit ţara fără luptă în momentul atacului lui Constantin Şerban din mai 1660, a decis înlocuirea sa. Ridicat de otomani la 1/11 septembrie 1660, cu averea confiscată, abia a scăpat cu viaţă. A fost o perioadă închis la Adrianopol, apoi exilat la Istanbul, unde a rămas ostatic în timpul domniei fiului său, Grigore Ghica.
Bibliografie
- Vasile Mărculeţ, Ion Stănel, George Marcu ş.a., Dicţionarul domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei, Editura Meronia, Bucureşti, 2009