Gavril Movilă
de la Enciclopedia României
Gavril Movilă | ||
Născut | ? | |
Decedat | 1635 | |
Ocupaţie | domnitor |
Gavril Movilă (n. ? – d. 1635), domn al Ţării Româneşti (2/12 iunie 1618 – 22 iulie/1 august 1620).
Biografie
Fiu al lui Simion Movilă, a fost propus de către Radu Mihnea în momentul numirii sale ca domn al Moldovei. A fost acceptat de Sfatul Domnesc, deoarece nu-şi sprijinea puterea pe grecii din Istanbul, şi de sultan. În septembrie 1616, la cererea marelui vizir Damad Mehmed paşa, este înlocuit cu Alexandru Iliaş. Continuă politica de răscumpărare a satelor domneşti de către rumâni, iniţiată de predecesorii săi, pentru creşterea veniturilor proprii. Face mai multe danii unor lăcaşuri de cult, printre care mănăstirile Colocociov, Nucet sau Argeş. Pe 25 aprilie/5 mai 1619 a fost încheiat la Târgovişte un tratat de alianţă cu principele Transilvaniei Gabriel Bethlen, cu clauze privind modalităţile de ajutorare reciprocă, soluţionarea litigiilor de hotar, restituirea reciprocă a fugarilor, angajament de sprijin „cu puterile şi cu armele” din partea domnului muntean. Principele se obliga să nu permită boierilor fugiţi în Transilvania să organizeze acţiuni şi tulburări împotriva domnului. Ambele părţi se angajau, de asemenea, să permită intrarea liberă a negustorilor. Crearea acestei „confederaţii” munteano-transilvane determină Poarta să hotărască mazilirea lui Gavril Movilă, care se retrage definitiv în Transilvania.
Bibliografie
- ***Istoria Românilor, vol. 5, O epocă de înnoiri în spirit european (1601 – 1711/1716), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003
- Mărculeţ, Vasile, Ştefănescu, Alexandru, Marcu, George ş.a., Dicţionarul domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei, Editura Meronia, Bucureşti, 2009