Nicolae Pătraşcu
de la Enciclopedia României
| Nicolae Pătraşcu | ||
 | ||
| Nicolae Pătraşcu, portret din tinereţe aflat la mănăstirea Comana | ||
| Născut | 29 iunie/9 iulie 1584 | |
| Decedat | cca. 28 august/7 septembrie 1627, Viena | |
| Ocupaţie | domnitor | |
Nicolae Pătraşcu (n. 29 iunie/9 iulie 1584 – d. cca. 28 august/7 septembrie 1627, Viena). Domn al Ţării Româneşti (cca. 14/24 noiembrie 1599 – 2/12 septembrie 1600).
Biografie
Fiul lui Mihai Viteazul şi al doamnei Stanca. A fost trimis, la cererea Sfatului Domnesc, de tatăl său, la conducerea Ţării Româneşti, după cucerirea Transilvaniei de către acesta, lăsându-l în grija fraţilor Buzeşti şi sub supravegherea mitropolitului Eftimie, dându-i şi patru sfetnici maghiari care să-l ajute şi să-l apere. Puterea sa era deplină în statul muntean, urmând ca, după moartea tatălui său, să moştenească şi celelalte două tronuri, al Transilvaniei şi al Moldovei, toate acţiunile întreprinse de Mihai convergând în acest sens.
Noul domn a primit învestitura de la sultan, la sfârşitul lui noiembrie 1599, în acelaşi timp cu a tatălui său pentru Transilvania. Delegaţia oficială otomană, trimisă în februarie - martie 1600, a fost primită cu mult fast de către cei doi domni la Braşov. A participat la cucerirea Moldovei de către Mihai, conducând, personal, o armată alcătuită din 10-16 000 de oşteni. La începutul lui septembrie 1600 trece cu oastea în Transilvania pentru a-şi sprijini tatăl, aflat în conflict cu nobilimea răsculată aliată cu generalul imperial Basta.
După înfrângerea de la Mirăslău, din 8/18 septembrie 1600, Mihai a pierdut toate stăpânirile, inclusiv Ţara Românească. În timp ce tatăl său lupta cu oastea polonă care-l aducea pe pretendentul Simion Movilă, Nicolae Pătraşcu este trimis ca ostatic în tabăra imperială. A rămas ostatic în Transilvania, împreună cu mama şi sora sa până în toamna lui 1602, după care a purces spre Viena, unde a ajuns în decembrie 1602. Din 1603 a plecat la Praga, punându-se în slujba împăratului, unde va sta până în 1608, când a încercat să redobândească tronul Ţării Româneşti. A fost arestat, din ordinul voievodului Gabriel Báthory, aliat al împăratului Rudolf II şi al lui Radu Şerban, şi trimis în Ţara Românească, unde, la 2/12 ianuarie 1609, domnul muntean îl crestează la nas pentru a nu mai putea pretinde domnia. Este eliberat după ce a renunţat la orice pretenţie de domnie şi la titlul de fost voievod. În scurt timp s-a împăcat cu Radu Şerban căruia i-a rămas credincios şi pe care l-a însoţit în exil.
Moare la Viena, sărac şi bolnav de podagră, în a doua parte a anului 1627. A fost înmormântat de doamna Anca, soţia sa, în Biserica sârbească ortodoxă din Györ, iar în februarie 1641, rămăşiţele sale au fost strămutate la mănăstirea Comana.
Bibliografie
- Ciobanu, Tiberiu, Domnii scurte dar însemnate în istoria românilor, Editura Zamolsara, Timişoara, 2007
- Idem, Domnitori români mai puţin cunoscuţi, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2005
- Giurescu, Constantin, C., Giurescu, Dinu, C., Istoria Românilor, vol. 2, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976
- Mărculeţ, Vasile, Ştefănescu, Alexandru, Marcu, George ş.a., Dicţionarul domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei, Editura Meronia, Bucureşti, 2009
- Rezachevici, Constantin, Enciclopedia Domnilor Români. Cronologia domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. 1, sec. XIV-XVI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001
- Tudoran, Pompiliu, Domnii trecătoare-Domnitori uitaţi, Editura Facla, Timişoara, 1983