Vlad I Uzurpatorul
de la Enciclopedia României
| Vlad I Uzurpatorul | ||
 | ||
| Născut | ? | |
| Decedat | ?, probabil Ungaria | |
| Ocupaţie | domnitor | |
| Părinţi | Dan I? | |
Vlad I (n. ? – m. ?, probabil în Ungaria), domn al Ţării Româneşti (a. 21 martie 1396 – a. 6 decembrie 1396/a.24 – 31 ianuarie 1397).
Biografie
Fiu, probabil, al lui Dan I şi, astfel, nepotul lui Mircea cel Bătrân[[]], ocupă tronul, sprijinit de un grup de boieri munteni, nemulţumiţi de politica autoritară iniţiată de Mircea şi agreat de otomanii care doreau să-l îndepărteze definitiv pe învingătorul de la Rovine.
Este atestat documentar, pentru prima dată, printr-un act care-i înştiinţa pe locuitorii oraşului Sibiu că regele maghiar Sigismund de Luxemburg a trimis „anumite şi însemnate solii la Vlad voievod”.
Cu ajutorul garnizoanelor otomane trimise de Baiazid Ilderim şi cu sprijinul domnului Moldovei, Ştefan I, Vlad îşi menţine autoritatea asupra unei mari părţi din teritoriul „Valahiei nord-dunărene”, cu toate eforturile voievodului de drept, aliat cu regele maghiar, de a-şi recupera tronul. După încheierea Tratatului de alianţă de la Braşov (7 martie 1395), dintre Mircea şi Sigismund, au loc primele încercări de a-l îndepărta, expediţia condusă de banul Ştefan Losoncz, din mai 1395, încheindu-se cu un dezastru, iar cea întreprinsă de rege (iulie 1395) a fost înregistrată ca un eşec, el reuşind doar să cucerească cetatea Turnu de la otomani deoarece, la întoarcerea spre Ungaria, armata lui Vlad a reuşit să-i pricinuiască mari pierderi. Sigismund încearcă o alianţă cu acesta (martie 1396), dar răspunsul domnului muntean a fost recunoaşterea suzeranităţii regelui polon Vladislav II Jagełło şi a drepturilor acestuia şi ale soţiei sale Hedviga asupra regatului maghiar (28 mai 1396).
După cruciada de la Nicopole (25 septembrie 1396), câştigată de otomani, Mircea, ajutat de Ştibor, voievodul Transilvaniei, îl asediază pe uzurpator în Cetatea Dâmboviţei (decembrie 1396 - ianuarie 1397) care s-a predat. A fost preluat de trupele transilvane şi dus împreună cu familia sa în Ungaria, unde a primit de la rege „milostivire şi îndurare pentru cele săvârşite”. A murit, probabil, în Ungaria.
Bibliografie
- Ciobanu, Tiberiu, Domnii scurte dar însemnate în istoria românilor, Editura Zamolsara, Timişoara, 2007
- Idem, Domnitori români mai puţin cunoscuţi, Editura Excelsior Art, Timişoara, 2005
- Giurescu, Constantin, C., Giurescu, Dinu, C., Istoria Românilor, vol. 2, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976
- Mărculeţ, Vasile, Ştefănescu, Alexandru, Marcu, George ş.a., Dicţionarul domnilor Ţării Româneşti şi ai Moldovei, Editura Meronia, Bucureşti, 2009
- Rezachevici, Constantin, Enciclopedia Domnilor Români. Cronologia domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. 1, sec. XIV-XVI, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001
- Tudoran, Pompiliu, Domnii trecătoare-Domnitori uitaţi, Editura Facla, Timişoara, 1983